Indivizii suspectati ca ar fi batut medicii de la urgenta în timp ce acestia acordau ajutor unui bolnav, au fost astazi interogati.


Comisarul adjunct al orasului Telenesti, Ion Furtuna, a declarat pentru PRO TV ca, deocamdata, nu a fost initiata o urmarire penala pe marginea acestui caz.

Oamenii legii sunt în asteptarea expertizei medico-legale pentru a stabili gravitatea traumelor. Suspectii declara ca au agresat medicii pentru ca unul dintre ei ar fi folosit cuvinte necenzurate. Incidentul a avut loc acum doua zile, în fata portii unuia dintre suspecti. Medicii se oprisera sa acorde ajutor unui bolnav care era transportat la spital cu salvarea. Victimele au fost internate în spital cu rani usoare si comotie cerebrala. Astazi, serviciul de presa al MAI a declarat pentru PRO TV ca nu are nimic nou pe marginea acestui caz.