Câteva persoane cu masti pe fata au tabarât pe un grup de manifestanti care protesta împotriva îngradirii dreptului la întruniri.

Protestul în fata Procuraturii a început pasnic. Manifestantii, membri ai câtorva ONG-uri, au venit pentru a-l sprijini pe Anatol Matasaru care a fost retinut de câteva ori de catre politie. La un moment dat câtiva barbati mascati au tabarât pe protestatari. Mascatii i-au atacat cu gaze lacrimogene si i-au lovit cu pumnii si cu picioarele, iar manifestantii au încercat la rândul lor sa se apere. În urma altercatiei, mai multe  persoane s-au ales cu rani usoare.

Unul dintre atacatori a declarat ca a fost platit cu o mie de lei pentru a face acest lucru. În tot acest timp politia nu a intervenit. Ministerul de Interne nu a comentat deocamdata acest incident.