Va intrebati de ce salutul e in franceza? Pentru ca aproape fiecare al zecelea locuitor al acestui sat munceste in Franta, iar limba acestei tari este foarte aproape. Migratia s-a dovedit a fi una benefica, spune primarul. In doi ani s-au construit 30 de case, una mai deocheata decat alta. Oamenii au cumparat din greu tractoare si loturi de pamant, astfel incat in doar cativa ani Corjeutul a ajuns unul dintre cele mai bogate sate din nordul Moldovei.
Merci dn' primar. Am auzit multe de Corjeuti, dar acum ne-am convins ca si moldovenii pricep in finetea parisiana si cultura elevata a francezului. Din cei aproape opt mii de corjeuteni, peste o mie muncesc in Franta. Nu, Victor Chitic nu a trait in Franta. Toata viata a muncit, aici, la tara. Ar vrea sa mearga, dar nu are viza. Spune ca-i este greu sa o obtina. In schimb, are acolo stabilit de sapte ani un fecior, iar al doilea fiu face naveta saptamanal cu ruta Paris-Corjeuti. Duce si aduce coletele moldovenilor. Si aceasta este una dintre zecile de case construite de moldovenii-francezi. Dupa ce au luat drumul strainatatii, castelele in Corjeuti au aparut ca dupa ploaie. Si toate, au o linie subtila de arhitectura occidentala. Asa ca nu va fi de mirare daca in cativa ani locatarii din acest cartier vor indica in scrisori adresa Champs Elysees. Si nici daca vor aduce corjeutenii Turnul Effel cu ei.
Sunt frumoase casele, dar la ce folos atatea cheltuieli, se intreaba locuitorii mai batrani, ramasi in sat. Franta e prea departe de acesti oameni, de aceea se descurca cum pot. Desculti pe asfaltul fierbinte si cu o caruta trasa de cai, prin aratura. Cert este insa… si pe unii, si pe altii Franta i-a schimbat.
Toti banii castigati, corjeutenii ii investesc in agricultura, sau isi construiesc case din ei. Pana unul dintre fiii sai va reveni la Corjeuti, iar altul isi va termina casa de construit, Victor Chitic isi va vedea de treburile sale. Franta e Franta, dar la tara grijile sunt mari. Mai ales ca de aproape 6 ani il creste pe nepotul sau Rodrigo. Cu tata, baiatul vorbeste des, dar niciodata nu a apucat sa-i spuna in franceza... “Papa, je t'aime!”.