Dupa ce Pro TV a difuzat ieri un reportaj cu soferul care se plange ca politia i-a gaurit permisul, mai multi telespectatori au semnalat probleme similare. Potrivit soferilor, agentii de circulatie gauresc carnetele, transmitand astfel semnale colegilor. Seful politiei rutiere spune ca a auzit de astfel de practici, dar ca nu exista dovezi.
Nonverbalul este o limba pe care o comunicam, dar putini dintre noi o inteleg. Mai ales cand este vorba de relatia sofer-politist.
Soferii spun ca politistii au limbajul lor si atunci cand dau de un conducator auto mai problematic il inseamna. Cel putin asa spune si acest tanar, care s-a trezit intr-o buna zi cu permisul de conducere gaurit in zona ochilor, dupa ce a fost oprit de un agent rutier.
Maxim Gutu spune ca a contestat in instanta decizia politistului, inclusiv si faptul ca i-ar fi gaurit permisul.
Ieri, un alt tanar s-a plans pe aceeasi problema, iar mai multi vizitatori ai site-ului PRO TV au semnalat situatii similiare. De altfel, acum cativa ani presa din Rusia a scris pe larg despre, asa zisul, limbaj al militienilor. Si chiar a explicat semnificatia gaurilor facute in permisele de conducere.
Sefia Politiei Rutiere spune ca a auzit de o astfel de practica, dar ca nu sunt dovezi.
Oamenii legii nu exclud ca, in unele cazuri, si soferii isi mazgalesc permisele din anumite motive. Autoritatile spun ca permisele gaurite sunt perfect legale.
Daca te-ai confruntat cu probleme similare trimite-ne datele de contact pe adresa office@protv.md


