Cod portocaliu de canicula. Avertizarea emisa astazi de meteorologi este valabila pentru toate raioanele din centrul si sudul tarii. De astazi, si Chisinaul sfaraie, practic, sub soarele dogoritor. Daca afara este cald, in apartamente, naduful nu ii lasa pe oameni nici sa doarma linistiti. Cei mai afectati sunt cei de la ultimile etaje ale blocurilor.
Familia Istratii locuieste de peste 20 de ani intr-un apartament situat la ultimul etaj, cinci. Astfel, fiecare vara este pentru ei o provocare pentru ca daca acoperisul se infierbanta, lupta cu caldura este zadarnica.
"Am un cearsaf pe care il ud seara cu apa de la robinet, ma invelesc cu ea si ma culc asa."
"Avem doua ventilatoare, unul jos si unul sus. Beau compot cu gheata din congelator."
Pana si pisicile din casa au de suferit in urma caldurilor.
"Si ei stau sarmanii cu gura cascata si le dau apa toata ziua."
Alt apartament, aceleasi probleme. Familia Popovici deschide periodic si usa de la apartament, in speranta ca putin curent va racori casa.
"Nu ne ajuta nici ventilator, nimic. Iata stau in pielea goala, ma duc la baie si ma stropesc cu apa."
"Noaptea in general nu-i chip de dormit. Ficare doarme cum poate, care la podea, care si cum."
Si-ar instala aparate cu aer conditionat, insa sunt prea scumpe pentru ei.
"Pentru asta trebuie parale, e scump."
Nici locatarii de la etajele de jos nu o duc mai bine. Alexandra are abia 9 luni si ii este foarte greu sa adoarma din cauza temperaturilor inalte.
Mariana BOTNARAS: "Greu adoarme, face mofturi. Unica solutie este dusul si bem cat mai mult lichid si dormim fara pampers. Geamurile nu le deschidem ca intra toata caldura, avem un ventilator care il punem sa sufle in sus."
La una dintre gradinitele din oras, educatoarele cauta diferite metode ca sa racoreasca micutii - le fac baie cat mai des, fiecare copil are sticluta sa cu apa, iar geamurile incaperilor sunt mereu deschise.
Eugenia BORISOVSCAIA, DIRECTOR GRADINITA: "Inainte de somn, copiii isi spala piciorusele, se spala pe fata si pe maini, iau masa si se spala din nou."
Bucurie au insa comercializantii de aparate cu aer conditionat si ventilatoare. In timpul caniculei, vanzarile cresc practic cu 50 la suta.
VITALIE, VANZATOR-CONSULTANT: "Avem promotii la conditionere pentra ca vara este foarte fierbinte, dar oamenii opteaza mai mult pentru ventilatoare, sunt mai accesibile."
Codul portocaliu de canicula a fost emis astazi si este valabil pana vineri. In aceasta perioada vom avea temperaturi de pana la 39 de grade.

