La trei zile dupa ce ar fi fost prins beat la volan, ministrul Culturii Boris Focsa refuza sa discute cu echipa PRO TV, insa colegii sai ii sar in aparare. Ministrul Muncii, Valentina Buliga, spune ca Focsa ar fi victima unui tertip. Liberalul Dorin Chirtoaca spune insa ca este ingrijorat de cele intamplate.
Valentina Buliga nu a precizat insa cine crede ca ar fi putut pune la cale un asemenea scenariu. La sedinta de astazi a Primariei, liberalul Dorin Chirtoaca a comentat si el incidentul.
Ministrul Culturii Boris Focsa a fost prins beat la volan acum 3 zile de catre un inspector al politiei rutiere. Masina era parcata in fata sediului politiei rutiere din capitala. Ministrul a declarat ca venise acolo fiind chemat de consilierul sau, prins si el beat la volan.
Boris Focsa afirma atunci ca, de fapt, sotia sa a condus masina, iar el pur si simplu se asezase la volan. Si seful politiei rutiere municipale a declarat pentru PRO TV ca masina ministrului intr-adevar stationa.
Boris Focsa a trecut si testul la alcoolemie, iar rezultatele urmeaza sa fie cunoscute intr-o saptamana. Nici astazi ministrul culturii nu a dorit sa comenteze situatia.


