Batranete, haine grele - asa canta in fiecare zi un batran din Ialoveni care are o poveste cutremuratoare. Fost pedagog si veteran al celui de-al doilea razboi mondial, acesta a ajuns sa traiasca intr-o saracie de nedescris, dupa ce sora sa l-a alungat din casa. Desi a cerut inca acum jumatate de an sa fie dus la azil, functionarii spun ca ar trebui sa mai astepte pentru ca nu prea sunt locuri. Batranul e disperat si spune ca e gata sa-si puna capat zilelor decat sa mai stea in astfel de conditii.


Sprijinindu-se pe doua carje, Grigore Patrascu ne-a condus in mica anexa in care isi duce traiul. Am fost surprinsi sa vedem atata saracie adunata in cele doua camere mici. 


Pe masa am gasit o jumatate de paine si cam 200 de grame de branza - sunt bucatele lui pentru doua zile, ne explica batranul.


Grigore Patrascu nu a trait tot timpul in mizerie. A fost un respectat profesor de educatie fizica si veteran al celui de-al doilea razboi mondial. 


Nu are, insa, copii, iar sora sa cu care traia l-a alungat din casa pe care o cumparasera impreuna. Acum cativa ani i-a construit o anexa in aceeasi curte si de atunci n-a mai trecut pe la el. 


Singurul om care-l mai vizita era o asistenta sociala. Dar aceasta e acum in concediu medical. Disperat, batranul a cerut inca in septembrie anul trecut sa fie dus la un azil. 


A scris si o cerere, dar a trecut jumatate de an si raspunsul nu mai vine. 


Astazi, autoritatile ii spun ca in azil nu prea sunt locuri si... sa mai astepte. Cat - tot nu se stie. 


Responsabilii de la Ministerul Muncii si protectiei sociale ne-au spus ca dosarul batranului nu a ajuns inca la ei. Asa ca mos Grigore, mai asteapta, cat il mai tin puterile...