Crima in familie. Un tanar este suspectat ca si-a ucis socrul lovindu-l in cap cu ciocanul de batut carne. Pentru a sterge urmele, agresorul a invelit cadavrul in linoleum, apoi l-a ars si l-a ingropat intr-o gunoiste din raionul Anenii-Noi. Suspectul a fost ajutat de fiica victimei.
Crima s-a produs la 14 martie intr-un apartament din sectorul Ciocana. Potrivit politiei, tanarul, in varsta de 28 de ani, este suspectat ca si-a ucis socrul cu ciocanul de batut carne. S-a ajuns aici dupa o cearta, lucru obisnuit in aceasta familie.
Pentru a sterge urmele, agresorul a dus cadavrul la o gunoiste din satul Maximovca, Anenii Noi. Acolo l-a ars, iar mai apoi a ingropat ramasitele.
Potrivit politiei, suspectul a fost ajutat de sotia sa, care este fiica victimei. Aceasta spune ca in momentul in care a fost comisa crima, ea se afla in alta camera.
La trei zile de la crima, sotia suspectului a anuntat politia ca tatal ei a disparut. Politistii au inceput cautarile. In urma cu doua zile, ramasitele acestuia au fost gasite la groapa de gunoi din satul Maximovca. Suspectul a fost retinut, iar sotia sa este cercetata in stare de libertate pentru ca are un copil minor.


