Zona pietonala din Chisinau incepe sa prinda viata. Sute de oameni au iesit astazi la plimbare pe bulevardul Stefan cel Mare. In timp ce pietonii sunt multumiti, soferii, comerciantii din zona, dar si politia rutiera nu sunt incantati de proiectul experimental al primariei capitalei.
Portiunea de pe bulevardul Stefan cel Mare, deschisa pentru pietoni, a aratat astazi ca un skatepark. Inarmati cu role si biciclete, oamenii au iesit sa se distreze. Aici asfaltul este mai bun, spun ei.
De zona pietonala se bucura si tinerii care canta in strada. Daca pana nu demult stateau inghesuiti langa peretii magazinelor, astazi au dat un spectacol chiar in mijlocul strazii.
Oamenii au luat cu asalt si terasele din zona. Asta pentru ca alte activitati pentru pietoni deocamdata nu sunt prevazute.
Nemultumiti de schimbare raman, insa, soferii microbuzelor care petrec ore in ambuteiaje, dar si comerciantii stradali, care spun ca, in lipsa transportului public, au mai putini cumparatori.
Tot astazi, politia rutiera a emis un comunicat prin care isi exprima nemultumirea ca este nevoita sa implice agenti rutieri in blocarea strazilor. Potrivit sefului politiei rutiere, Serghei Diaconu, primaria a expediat abia ieri o solicitare privind reorganizarea traficului rutier.
Responsabilii de la primarie nu au fost de gasit pentru comentarii. Deocamdata proiectul lansarii zonei pietonale este in faza de experiment. Daca va fi unul reusit, atunci primaria promite sa investeasca in amenajarea strazilor incluse in aceasta zona.


