O adevarata lectie de optimism vine dintr-o familie din satul Ciorasti, Nisporeni. Doi parinti, ambii cu dizabilitate cresc cu un efort urias, o fetita de 7 ani si un baiat de 5 ani. Mama este nevazatoare, iar tatal abia isi taraste picioarele. Asa ca niciunul din ei nu poate sa lucreze, iar singurul venit e pensia de invaliditate - bani care abia le ajung de medicamente, mai ales ca si fetita are probleme de sanatate. Si chiar daca o duc de azi pe maine, au puterea sa spuna ca... viata e frumoasa.
BC Victoriabank SA Filiala nr. 3 Chisinau
cod banca: VICBMD2X CHITIC TUDOR, cf 0981512339661
MD57VI022330300000915MDL
MD89VI022330300000516USD
MD27VI022330300000817EUR
APEL MOLDTELECOM 09 0000 103
SMS UNITE 0443
Luni dimineata, Valeria, impreuna cu mama sa au coborat la Gara din Piata Centrala. Fetita isi purta mama de mana, schiopatand usor printre microbuze si oameni grabiti. Se pornisera la spital.
Ea decide cand trec strada, pe care drum o apuca, in ce microbuz urca. Ea este... ochii mamei sale, care nu vede, practic, nimic.
Aici, Valeria isi aseaza mama pe singurul scaun liber, in timp ce ea sta cu grija la geam. E foarte atenta – incearca sa memorizeze fiecare intersectie - daca nu ar sti ea sa se descurce, s-ar rataci.
Sorina OBREJA, REPORTER PRO TV “Pentru ca mama ei sa aiba grija de ea, mai intai Valeria trebuie sa aiba grija de mama sa. Asa ca o conduce peste tot. In familia lor nu are cine altcineva sa o faca.”
La spital, Valeria ajunge des si suporta aici cure de reabilitare lungi si complicate. Are un picior cu cativa centimetri mai scurt decat celalalt, iar asta o poarta pe drumuri din prima zi in care s-a nascut.
Angela NANI, SEFA SECTIEI REABILITARE, INST. MAMEI SI COPILULUI „Fetita are o patologie ortopedica – necroza septica a capului femural. Necesita reabilitare intensa, iar in curand ar putea avea nevoie si de o operatie.”
Mama ei spune ca neglijenta medicilor la nastere le-a adus atatea necazuri.
Tudor CHITIC, TATA “Era ziua farmacistului. Medicul era cam servit si a tras-o doar de un picior incat I l-a smuls din loc.”
Acasa, Valeria si fratele ei mai mic, Vlad, duc o viata plina de lipsuri si greutati. Parintii au ambii invaliditate. Tatiana a inceput sa aiba probleme de vedere inca din clasa a treia. Totusi, atunci cand si-a nascut copiii a reusit sa-i vada.
Tatiana CHITIC, MAMA “Atunci inca vedeam. Mi-am vazut copiii.”
Acum cativa ani, insa, vederea I s-a inrautatit brusc, pana in fata ochilor I s-a facut bezna.
Tatiana CHITIC, MAMA “Acum nu vad nimic. Nu va vad nici pe dvs. Va vad doar ca o umbra.”
Iar tatal lor a fost implicat intr-un accident rutier si de atunci abia paseste.
Tudor CHITIC, TATA “O perioada am fost la pat, paralizat de tot. Dar mai tarziu am inceput sa ma ocup si sportul, nu m-am lasat pana nu m-am ridicat pe picioare.”
Asa ca niciunul din ei nu poate sa lucreze, iar pensiile de invaliditate, care in suma abia ajung la 3 mii de lei, se duc vazand cu ochii, in mare parte pentru medicamente.
Pentru hrana sau imbracaminte nu le mai ramane mult. Asa ca Valeria merge la scoala cu cizmele vechi si rupte.
Dupa ce ne-a facut aceasta dezvaluire, fetita a izbucnit in plans, iar mama ei a linistit-o cu greu.
Fetita sufera cel mai mult din cauza neajunsurilor, in timp ce Vlad e mai stapan pe sine. Ori de cate ori poate, ii sare mamei in ajutor.
In casa lor e foarte curat, dar podelele crapa, n-au un pat sau un dulap normal, iar putinele haine ale copiilor stau intr-o lada.
Si chiar apasati de atatea probleme, oamenii stiu sa spuna un lucru de care multi altii uita.
Pentru ca sa-i ajutam pe Valeria si Vlad sa aiba si ei parte de o copilarie indestulata, Faceti apel la 09 0000 103 de la telefonul fix in reteaua Moldtelcom sau trimiteti SMS la numarul 0443 la Unite. Le donati astfel 12 lei. Puteti depune bani si pe contul familiei, datele sunt pe site-ul protv.md.

