Soarta incearca o familie din Stauceni cum nu se poate mai crancen. Acum 8 ani, sotii Rotari au adus pe lume doua fetite gemene, care, la scurt timp dupa nastere, au paralizat. De atunci, familia care mai are un fiu de 14 ani, nu mai poate scapa de lipsuri si necazuri. Putinii bani pe care-i au, se duc pe chirie si facturi, in timp ce fetele au nevoie de tratamente costisitoare.
E suficient sa vezi aceasta familie, in care cresc doua gemene paralizate, ca sa intelegi prin ce incercari grele trece. Drama lor a inceput cu multi ani in urma.
Adrian avea 4 ani cand mama lui si prima sotie a tatalui sau a murit. Femeia, care era insarcinata cu gemene, a suferit un atac de cord in timp ce dormea alaturi de Adrian.
Pentru ca tatal sau era plecat la munca in strainatate, micutul a stat aproape doua zile singur, alaturi de cadavrul mamei sale. A fost gasit de niste rude.
Ulterior, Andrei Rotari a incercat sa-si refaca viata, casatorindu-se cu educatoarea lui Adrian.
Ca intr-un scenariu care se repeta, Cornelia a ramas si ea insarcinata cu gemene. Le-a nascut sanatoase. Si parca-parca fericirea incepea sa intre in familia lor, cand totul s-a prabusit din nou.
De aici viata lor s-a schimbat radical – luni si chiar ani intregi s-au scurs prin spitale si sanatorii, dar fara rezultat.
Cand si-au vazut parintii in lacrimi, Adriana si Ariadna au izbucnit si ele in plans.
Fetele inteleg tot ce se intampla in jurul lor, dar nu pot explica ce au in suflet. La 8 ani Adriana abia invata sa spuna primele silabe.
Ariadna, insa, are deja si un interpret preferat – Adrian Ursu.
Ea invata chiar sa faca si cate un pas.
Sora ei, insa, nu se poate tine pe picioare deloc. De aceea cineva trebuie le supravegheze in fiecare secunda.
Adrian le-a tot dus in brate inca de mic. A facut-o intotdeauna cu responsabilitate si cu dragoste.
Lipsurile apasa greu aceasta familie. Salariul de sofer al tatalui, care primeste 3 mii de lei, este impartit intre medicamente, chirie si facturi.
Se inghesuie toti intr-o camera de cativa metri patrati.
In schimb au facut un efort extrem de mare ca sa le amenajeze fetelor o mini-scoala acasa, iar o profesoara vine aici sa le predea.
Parintii s-au obisnuit deja cu gandul ca fetele nu pot fi tratate complet. Dar spera cel putin ca vor putea sa le invete sa mearga si sa vorbeasca. Pentru asta, insa, au nevoie de multi bani pentru tratamente de reabilitare.
Si pe cat de chinuitoare le sunt necazurile, pe atat de mari sperantele. Cornelia si Andrei nu inceteaza sa creada ca vor putea candva sa le ofere un viitor mai bun copiilor lor.
Fiecare dintre noi poate schimba soarta acestei familii. Pentru asta trebuie doar sa trimiteti un SMS fara text la numarul 0444 (pret - 12 lei). Banii vor fi colectati pe un cont special, iar de Craciun, in cadrul unui concert organizat de PRO TV in Piata Marii Adunari Nationale, acestia vor ajunge la ei. De asemenea puteti depune bani pe contul de mai jos:
BC VICTORIABANK
Filiala nr. 3 Chisinau
cod banca: VICBMD2X416
CORNELIA ROTARI, cf 0982005156794
223300311640 (MDL)
223300311640 (USD)
223300311640 (EUR)


