In ajun de 8 martie infloresc afacerile crescatorilor de flori. Acestia muncesc anume pentru sarbatoarea de maine. Lalelele, de exemplu, sunt la mare cautare. Florarii, care le cresc in sere, se plang ca le vand la preturi derizorii comerciantilor, care le dau de trei ori mai scump. Totusi, sarbatoarea e sarbatoare, iar femeile asteapta flori.
Vasile Luchita are 56 de ani, iar jumatate de viata si-a petrecut-o printre flori. Toata afacerea sa, se invarte in jurul zilei de 8 martie. A sadit lalele pe 13 ianuarie, ca sa le poata vinde in ajunul sarbatorii.
Nu este un business cu miros de milioane, spune barbatul, intrucat nu castiga atat cat si-ar dori.
Tragem linia si calculam. Nea Vasile a plantat anul acesta 15 mii de lalele. Cu un profit de 2 lei la floare, daca ar inflori toate, asta ar insemna 30 de mii de lei.
Vasile Luchita nu este singurul florar din Bardar, care este un fel de capitala a lalelelor in Moldova. Pe multi dintre acestia i-am gasit la piata angro din Chisinau, unde in ultimele seri cumparatorii s-au imbulzit. Petrica are 18 ani. Si desi este florar de numai jumatate de an, el cunoaste toate secretele din gradina.
Uneori insa nici dragostea nu ajuta. Florarii spun ca anul acestea vremea n-a fost tocmai prielnica.
Speranta STATE, REPORTER PRO TV: ”Pana sa ajunga in mainile femeilor din Moldova, lalele parcurg un drum lung si anevoios. Bulbii acestora sunt importati din patria lalelelor, Olanda, cu aproape 3 lei, iar dupa ce sunt crescute cu grija ajung sa coste 7-8 lei. De la sera din Bardar si pana la Chisinau e cale lunga, asa ca intre timp nu doar florile infloresc, ci si preturile. Aici, de exemplu, pentru o lalea veti fi nevoiti sa scoateti din buzunar dublu sau triplu.”
Cand vine vorba de femei, barbatii spun ca nu se uita la bani atunci cand ccumpara flori.

