Guvernul a aprobat modificari la Regulamentul cu privire la modul de calculare a pensiilor. De fapt, autoritatile doar vor sa camufleze " moartea clinica" a sistemului de pensionare din Republica Moldova, scrie Report.md.
Ministerului Muncii, Protectiei Sociale si Familiei sustine ca amendamentele operate reprezinta o solutie pentru cazurile când modalitatea de calcul a pensiei nu era posibila din cauza lipsei certificatului cu privire la venitul asigurat pentru întreaga perioada de activitate, realizata anterior datei de 1 ianuarie 1999. Astfel, s-a convenit calcularea cuantumului pensiei în baza salariului mediu lunar pe tara determinat pentru fiecare categorie de beneficiari (economia nationala/agricultura). Actualmente, la stabilirea pensiei, solicitantul prezinta certificatul cu privire la venitul asigurat pentru 15 ani de activitate (eliberat în 1999), din care se determina coeficientul individual al pensionarului. Multe din documentele care pot confirma venitul asigurat realizat anterior implementarii evidentei individuale nu s-au pastrat la întreprinderi sau institutii din cauza incendiilor, inundatiilor, conflictului armat, precum si pierderea sau distrugerea lor din Fondul Arhivistic.
Reforme mimate
Solicitat de Report.md sa comenteze ultimele modificari la Regulamentul cu privire la modul de calculare a pensiei, Valeriu Sainsus, demograf si conferentiar universitar la ASEM, a declarat ca aceasta modificare este, de fapt, o mimare a reformelor, care se face de ochii lumii si a organismelor internationale, care asteapta rezultate concrete din partea guvernarii. El este de parere ca modificarile de acest gen si promisiunea de majorare a pensiei nu au au nici o baza reala, pentru ca atâta timp cât nu se face o reforma concreta a sistemului de pensionare, nu sunt sanse de a scoate acest sistem din moartea clinica în care a intrat. „Atâta timp cât o sa tergiversam reformarea sistemului de pensii, nu sunt sanse de a majora pensiile. Poate doar din mijloace din afara sistemului de pensii, însa asta ar reduce sansele de reusita a altor reforme”, sustine Valeriu Sainsus.
Se încalca drepturile cetatenilor la o pensie adecvata
În sistemul autohton de pensii cuantumul pensiei este calculat în mod diferit pentru perioadele de pâna si dupa 1999. Partea pensiei corespunzatoare perioadei de activitate de pâna la 1999 este calculata astfel încât salariile nominale sa fie actualizate odata cu cresterea salariilor pâna la anul precedent anului de pensionare. Partea pensiei dupa anul 1999 se calculeaza în baza mediei venitului asigurat fara actualizare în baza evolutiei salariilor/preturilor în aceasta perioada. Neactualizarea veniturilor asigurate diminueaza ratele de înlocuire, care genereaza diferente majore între pensionari. „Este o practica întâlnita doar în Republica Moldova si e o încalcare flagranta a drepturilor omului”, sustine demograful Valeriu Sainsus.
Încalcarile nu se opresc, însa, aici. „Pe de o parte, formula de calculare a pensiei prevede cotizarea la pensie din primii 15 ani de activitate, când salariul este înca foarte mic si, respectiv, marimea pensiei stabilite va fi tot mica. Or, salariile, contributiile din primii 15 ani sunt cu 20 % mai mici. Pe de alta parte, exista o categorie de persoane privilegiate, care ar putea munci doar câtiva ani, însa vor avea asigurata o pensie de elita, de 10 sau chiar 20 de ori mai mare decât pensia medie pe tara. Ma refer la ministri, deputati, functionari publici care, pentru faptul ca au stat în fotoliul de deputat trei ani si jumatate, pot ridica o pensie de peste 7 mii de lei, adica de 2-3 ori mai mare decât pensia medie a unei persoane care a contribuit la sistemul de pensii în decurs de peste 30 de ani. Pensia medie pe tara este mai mica decât pensia maxima de aproximativ 20 de ori în conditiile în care cea mai mare pensie este de peste 36.000 lei, iar pensia medie este de aproximativ 1.400 de lei, iar în jur de 90% din pensionari au o pensie mai mica de o mie de lei. Pensia medie pentru limita de vârsta în Republica Moldova este cea mai mica din Europa si acopera doar 58-60% din minimul de existenta”, sustine Valeriu Sainsus.
Sistemul sovietic de pensii trebuie înlocuit cu cel european
Sistemul de pensii din Republica Moldova este unul de tip sovietic si nu acopera minimumul de existenta al pensionarilor. „Este un sistem neatractiv din care rezulta si fenomenul de „salarii în plic” în majoritatea domeniilor de activitate de pe piata muncii. Raportul dintre pensia medie pentru limita de vârsta si salariul mediu înregistrat în economie, reprezinta doar 20%, pe când Codul European de Securitate Sociala stabileste valoarea recomandata a acesteia la 40% - o recomandare ceruta Moldovei si de structurile europene. Or, fiecare a patra persoana în tara asta este la limita extrema a existentei. Pensia în Moldova este limita marginala a 25% din populatie. Este crucial sa reformam sistemul de pensii. Inevitabil, va creste si vârsta de pensionare, însa trebuie de luat în calcul speranta medie de viata a populatiei si speranta de viata la pensie si alti factori prin care sa nu atentam la dreptul omului la pensie”, mai spune Valeriu Sainsus.


