Acestia au plecat in Italia ca sa le poata construi in sat o casa mare. I-au lasat in grija bunicilor, care-i iubesc ca pe ochii din cap.
Totusi nu este in puterea lor sa le opreasca suferinta si dorul de parinti. Valeria si Vitalie canta aceasta piesa in fiecare zi. Cred ca asa ii vor convinge pe parinti sa se intoarca acasa. De 7 ani traiesc vieti paralele: copiii in Rusestii Noi, mama si tata in Padova.
Valeria este acum in clasa a patra. Cand parintii au plecat, ea avea doar trei ani. N-a reusit inca sa se obisnuiasca cu lipsa lor. Vitalie nu si-a lasat niciodata sora sa sufere singura. O linisteste pentru ca e cu doi ani mai mare si cu mult mai barbat.
Isi ascund insa lacrimile imediat cum le suna mama. Nu vor sa-i faca si ei inima rea. Discuta ore intregi. Isi inchipuie ca sunt fericiti, ca sunt alaturi, chiar daca n-o pot mangaia pe mama si nici nu-i pot sterge lacrimile.
Cand le e mai greu merg la biserica. Pe drum inapoi privesc lung spre varful dealului. Acolo se inalta o casa mare cu trei etaje. nu e construita pana la capat, De asta au si plecat parintii lor in Italia. Acasa bunicii au grija de ei. Ii invata sa fie buni gospodari.
Totusi, viata merge inainte. Mai nou, bunica a devenit "nona", iar bunicul – un "nono" adevarat. Valeria transforma uneori bucataria in scena. Si totul pare a fi bine. Doar pare. Parintii le trimit des colete, cu tot ce vor, doar dragostea lor nu incape intr-un colet.