Dosarul 7 aprilie este o rusine a statului. Este sloganul pe care l-au scandat astazi zeci de persoane. De dimineata oamenii au pichetat mai multe institutii ale statului, cerand sa li se faca dreptate victimelor torturii. Spre seara a avut loc un mars al tacerii. Iar cand s-a lasat intunericul mai multi tineri s-au adunat langa monumentul lui Stefan cel Mare unde au lasat flori si lumanari.
Cateva zeci de tineri s-au adunat in aceasta seara pentru a tine un minut de reculegere in memoria victimelor care au avut de suferit in urma manifestatiilor din 7 aprilie 2009.
De dimineata un grup de manifestanti a pichetat Consiliul Superior al Magistraturii. Inarmati cu apa plata si imbracati sport protestatarii au pornit intr-un maraton impotriva torturii.
Manifestantii spun ca odata cu trecerea anilor, ziua de 7 aprilie 2009, cand mai mult tineri au fost torturati este data uitarii, iar anchetele initiate de institutiile de drept bat pasul pe loc.
Printre maratonisti am intalnit-o si fostul Ministrul al Educatiei Maia Sandu.
Manifestantii au pichetat astazi si Procuratura Generala, Ministerul de Interne, Guvernul, iar ultima oprire a fost la Parlament, unde s-au tinut discursuri si un minut de reculegere in memoria victimelor din 7 aprilie. Acelasi traseu l-au facut astazi membrii si sustinatorii Platformei DA, care au organizat un mars al tacerii.
“Toti tinerii care au participat la scoaterea tarii din captivitatea comunismului au fost maltratati, batuti, au avut coridorul mortii in incinta MAI.”
“Avem panglica neagra, avem flori si lumanari pt comemorarea victimelor de atunci.”
Oamenii spun ca ziua de 7 aprilie va ramane in memoria lor ca o zi a sperantelor.

