Spectatorii prezenti la premiera "7 aprilie 2009" au retrait cu lacrimi in ochi reconsitituirea firului tragicelor evenimente care au avut loc cu aproape un an in urma. Printre cei mai impresionati s-au numarat parintii lui Valeriu Boboc, tanarul decedat in timpul protestelor.
Inainte de a intra in sala, spectatorii, intre care si conducerea de varf a tarii, au trecut prin ”coridorul mortii” si au simtit un puternic miros de tamaie. Spectacolul a fost compus din doua piese si a durat aproape doua ore. Piesa intitulata ”Coridorul mortii” a fost cea mai emotionanta, atat pentru spectatori, cat si pentru actori. Ea s-a constituit intr-o invinuire continua la adresa celor care au maltratat pe 7 aprilie tinerii nevinovati. Aceasta parte l-a avut in rolul principal pe actorul Arcadie Racila, care l-a interpretat pe Valeriu Boboc. A fost cel mai greu personaj jucat vreodata, dupa cum spune actorul.
Pe langa simplii spectatori, si politicienii au participat emotionati la premiera. Intre cei prezenti s-au numarat Presedintele interimar, Mihai Ghimpu, premierul Vlad Filat, ministrul Afacerilor Interne Victor Catan si ministrul Justitiei Alexandru Tanase. Politicienii sunt convinsi ca adevarul despre moartea lui Valeriu Boboc va fi aflat in curand, parintii tanarului ucis, insa si-au pierdut orice speranta.
Cea de-a doua piesa, „Cu bunelul, ce facem?” a transpus scenic drama unei familii din care mama este plecata in strainatate sperand sa gaseasca acolo viitorul mai bun pentru copiii ramasi acasa.
La finalul spectacolului, Mihai GHIMPU a anuntat ca, pe 7 aprilie, Valeriu BOBOC va fi decorat cu Ordinul de Onoare Post-mortem al Republicii Moldova.


