La casa de copii a manastirii Hancu, micutii invata de la doi ani sa se abtina de la bucatele de frupt. Doua zile pe saptamana, primesc la masa fasole sau mazare, iar in loc de lapte - ceai. Maicile spun ca asa, copiii sunt invatati de mici sa nu faca pacate si sa devina mai curati. Medicii pediatri, insa, nu recomanda parintilor sa urmeze aceasta practica.
De 6 saptamani, in fiecare miercuri si vineri micutii de la casa de copii preafericitul Iosif din Chisinau mananca doar produse de post. Nicusor este cel mai mic din grupa, are doi anisori si nu intelege ce inseamna post. In schimb colegii sai mai mari cu un an pot sa ne explice. Maica-bucatareasa spune ca meniul de post este unul fix.
Iar maica-asistenta medicala, afirma ca un astfel de meniu nu este daunator.
Unii dintre elevii mai mari spun ca tin post exact 40 de zile si ca o fac din proprie initiativa. In plus ei se abtin si de la alte lucruri despre care maicele le-au spus ca nu sunt binevenite in post.
Medicii pediatri, insa, nu le recomanda parintilor sa le faca micutilor mancare de post nici macar o zi pe saptamana.
Specialistii mai spun ca micutii care incep sa tina post la varste prea fragede, pot avea anumite probleme de sanatate.
Autoritatile municipale spun ca nu au fost informate despre aceasta practica.
Totodata, reprezentanti de la directia educatie spun ca in gradinite nu se permite sa se tina post nici macar o zi. La casa de copii Preafericitul Iosif sunt internati 62 de copii orfani dintre care 15 de varsta prescolara.


