Contestatiile le-au purtat noroc. Inca trei elevi s-au ales cu zece pe linie la bacalaureat, dupa ce lucrarile au fost verificate din nou. In plus, peste 3500 de absolventi au obtinut note mai mari, unii chiar cu doua puncte. Sunt rezultatele prezentate astazi de Ministerul Educatiei.


Dan Luchianiuc, elev al liceului Mihai Eminescu din Balti, este unul dintre norocosii cu zece la bacaureat, dupa ce si-a trimis la reverificare lucrarea la romana. De altfel, este singurul baiat din tara cu zece pe linie.


Spune ca nici nu a observat camerele video la bacalaureat si s-a concentrat la ceea ce avea de facut. Mai mult, priveste copiatul ca pe un lucru strain.


Fiind olimpic la chimie, Dan vrea sa studieze la Medicina. Mama lui spune ca, de fapt, pasiunea pentru acest domeniu l-a si influentat in obtinerea acestor note.


Norocul lui Dan il impartasesc alte doua eleve, care in urma contestatiilor, s-au ales cu zece pe linie. Astfel, numarul celor cu zece a crescut de la 4 la 7. Astazi, toti au fost chemati la Ministerul Educatiei, unde au primit cadouri si au fost rugati sa vina cu sugestii pentru sefii de la minister.


In urma reverificarii lucrarilor, aproape 12 la suta sau peste 3500 din elevii, care au depus contestatii, s-au ales cu o nota mai mare. In 13 cazuri nota a fost marita cu 2 puncte.


In urma contestatiilor, cifra celor care au promovat bacalaureatul a crescut cu 403 elevi si se ridica la 59,65 de procente. Cele mai multe contestatii au fost la limba romana si la geografie. Cei care au obtinut note mai mici de 5 vor sustine repetat examenele in perioada 15-20 iulie, iar pana astazi ei au trebuit sa completeze o cerere pentru a fi admisi.