Magistratii de la Curtea Constitutionala au decis. Elevii nu vor mai plati pentru manualele scolare. Potrivit CC acest lucru este ilegal.

Comunicatul emis de CC:

Dispozitiile art. 41 alin. (4) din Codul educatiei, care reglementeaza asigurarea elevilor claselor a V-IX cu manuale scolare conform schemei de închiriere, aprobata de Ministerul Educatiei, sunt contrare gratuitatii învatamântului prevazut de Constitutie (Art. 35).

Astfel, Curtea a statuat ca stabilirea unor plati obligatorii pentru elevii din învatamântul primar si gimnazial, inclusiv pentru manualele scolare, care constituie un element esential al procesului de instruire, este contrara Legii Supreme.

Mai mult, gratuitatea învatamântului primar si secundar general este prevazuta si de jurisprudenta anterioara a Curtii (HCC nr. 27 din 29 septembrie 1998).

În acelasi timp, Curtea a constatat reglementari confuze în Codul educatiei cu referire la ciclurile învatamântului obligatoriu, motiv pentru care va remite o Adresa Parlamentului în vederea înlaturarii deficientelor constatate.
Prezenta hotarâre este definitiva, nu poate fi supusa nici unei cai de atac, intra în vigoare la data adoptarii si se publica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Subiectul fost examinat de catre Curtea Constitutionala în urmatoarea componenta: Domnul Alexandru Tanase, presedinte si domnii Aurel Baiesu, Igor Dolea, Veaceslav Zaporojan, judecatori.

În prezent, elevii claselor V–IX sunt asigurati cu manuale scolare doar în urma achitarii unei plati de închiriere. În acelasi timp, elevii claselor I-IV, care sunt asigurati cu manuale gratuit.