"Cenusa islandeza" a afectat graficul zborurilor din Moldova. Trei curse aeriene spre Frankfurt, Londra si Budapesta au fost anulate astazi din cauza norului de praf vulcanic ce s-a lasat peste Europa. Cei peste 300 de pasageri care si-au luat bilete au fost directionati spre alte curse sau li s-au intors banii, au anuntat reprezentantii companiilor aeriene.
Cei 40 de pasageri ai cursei Chisinau - Budapesta au aflat despre anulare abia cand au ajuns la aeroport. Alte doua curse aeriene, spre Frankfurt si Londra au fost la fel amanate de dimineata. 300 de pasageri care si-au luat bilete la ele au fost nevoiti sa-si amane zborul. Toate cele trei curse au fost amanate in cel mai bun caz pentru maine.
Doar intr-o singura zi, traficul in spatiul aerian al Moldovei a scazut de cel putin sase ori.
Cenusa vulcanica reprezinta un pericol real pentru aviatie, intrucat scade vizibilitatea si pune in pericul sistemele de control si motoarele aparatelor de zbor. Pudra fina, sticloasa, razuieste intai parbrizul avionului, iar pilotul nu mai vede nimic, explica specialistii. Nu a existat pana in prezent niciun incident fatal legat de aceste fenomene, dar mai multe avioane au trecut prin nori de cenusa, ajungandu-se la situatii limita. Pentru ca directia si densitatea norului este greu de estimat, traficul aerian ar putea fi perturbat mai multe zile, a transmis organismul european pentru siguranta aeriana Eurocontrol.


