Ambasadele UE au dat de baut in Piata Marii Adunari Nationale. Moldovenii au facut coada la corturile cu mancaruri traditionale. Nu au lipsit nici oficialii, care si-au facut loc cu greu prin multime.

In aceasta atmosfera a inceput Ziua Europei la Chisinau. Ambasadele tarilor europene acreditate in Moldova au adus tot ce au mai bun pentru a-i impresiona pe moldoveni. De la oferte turistice pana la mancarurile traditionale, care au facut deliciul miilor de vizitatori. Unii au fost, insa, mai pretentiosi.

Mancarea traditionala a fost gustata cu pofta de zecile de moldoveni veniti in piata. Italienii au venit cu cel putin 400 de kilograme de tortelini, tinand cont ca moldovenii sunt deprinsi deja cu mancarea italiana.

Cel mai atractiv a fost cortul Ambasadei Spaniei, care a pregatit o tigaie mare cu mancare traditionala. Nici oficialii nu au ezitat sa treaca pe acolo, doar ca gustarica nu era gata. Asa ca s-au multumit cu un pahar de bautura.

Tot de baut a dat si Ambasada Germaniei. Si Ambasada Poloniei si-ar fi reclamat berea, daca nu se strica robinetul.

Participand amandoi la eveniment, de data aceasta premierul si primarul au fost mai aproape, desi tot nu s-au privit in ochi.
Si daca la inceput au mers impreuna pe la stand-uri, ulterior drumurile lor s-au separat. Ambii, insa, au lasat cate un mesaj de felicitare Europei.

Premierul a facut chiar o declaratie de dragoste Europei. Dupa asta a privit-o printr-un binoclu special al Serviciul de Graniceri.

Pana ajungem noi in Europa vine ea la noi si daca o prindem in hora nu o lasam sa plece.

Pentru oficiali sarbatoarea s-a terminat cu tortelini si vin.

Chiar daca a fost Ziua Europei, gunoiul moldovenesc nu a lipsit. Mormane de pahare si farfurii de plastic au inceput sa se inalte langa corturi. Este pentru a doua oara cand Ziua Europei se sarbatoreste la o scara atat de larga la Chisinau. Ziua Europei este marcata la 9 mai. In Moldova, insa, ea este sarbatorita mai devreme sau mai tarziu, deoarece coincide cu Ziua comemorarii sfarsitului celui de-al doilea razboi mondial.