Actorul Gheorghe Grau se simte mai bine, la doua zile dupa ce a suportat o operatie in regiunea gatului. Insa starea lui este inca alarmanta spun medicii. Actorul se plange ca nu are bani de medicamente si este suparat pe primarul capitalei, care i-ar fi promis ajutor material si o locuinta.
Dupa ce a suportat vineri o interventie chirurgicala, actorul spune ca abia de a putut lupta cu febra. Nu a mancat nimic si i s-a recomandat sa bea cat mai mult lichid.
Asistentele medicale spun ca Gheorghe Grau este un pacient nu tocmai docil.
Gheorghe Grau se va afla in spital pana la sfarsitul saptamanii viitoare. Medicii spun ca starea lui este stabila, dar inca alarmanta. Actorul a suferit o operatie in regiunea gatului, dupa ce a avut o inflamatie la una dintre vene. Si daca cheltuielile pentru operatie si internare au fost acoperite de polita de asigurare medicala, actorul spune ca nu mai are bani si pentru medicamente. Il ajuta verisoara sa.
Actorul spune ca este suparat pe primarul Chisinaului, care i-ar fi promis o locuinta si un ajutor material. Asa cum nu le-a primit, Gheorghe Grau crede ca dupa spital, va ajunge din nou in strada.
Primarul capitalei a declarat pentru Pro TV ca saptamana viitoare actorul va primi un ajutor material de 10 mii de lei si o polita medicala pentru anul 2012. Cat priveste locuinta, Dorin Chirtoaca spune ca primaria ii poate oferi un loc de munca, astfel incat acesta sa-si inchirieze o casa. Actorul Gheorghe Grau a ajuns la un centru de plasament acum mai mult de o luna, dupa ce a fost filmat vagabondand pe strazile Chisinaului. El are trei copii, insa cu niciunul nu tine legatura. Fiica sa mai mica, Leanca Grau, acum actrita la Moscova, refuza sa se intalneasca cu el.


