Cinci barbati, dintre care doi fosti politisti, si o femeie au fost retinuti ieri de Centrul Anticoruptie pentru falsificare de acte si trafic de influenta. Ofiterii l-au surprins in flagrant pe unul dintre suspecti in timp ce primea 1700 de euro de la o persoana careia ii promisese sa-i perfecteze un pasaport fals.


Ofiterii sustin ca barbatul retinut urma sa corupa functionari din Sericiul Vamal si cel de Graniceri ca sa permita trecerea frontierei cu actul fals. Potrivit oamenilor legii, barbatul retinut facea parte dintr-o grupare, ai caror membri au fost retinuti tot ieri, un al 7-lea suspect este cautat in prezent de politie.

La domiciliul lor au fost gasite, afirma Centrul Anticoruptie, 200 de blanchete pentru pasapoarte si mai multe stampile ale institutiilor de stat din Moldova si strainatate. Procuratura a deschis doua dosare penale. Unul pentru confectionarea si vinzarea documentelor false, iar altul - pentru trafic de influenta.