Suvoiul a tasnit dintr-o conducta destinata pentru stingerea incendiilor. In urma avariei, s-au scurs peste 100 de tone de apa. Responsabilii de la Apa Canal nu pot spune din ce cauza s-a produs scurgerea.
Avaria s-a produs la intersectia strazilor Nicolae Titulescu cu Pandurilor. Apa a tasnit din hidrantul destinat stingerii incendiilor. Trecatorii au ramas impresionati de priveliste, iar ingeniosii cu spirit practic au profitat de apa gratuita pentru a-si spala masinile. Mai putin s-au bucurat oamenii care locuiesc in preajma. Pentru a opri scurgerea, alimentarea cu apa din cartier a fost sistata pentru o jumatate de ora.
Muncitorii nu cunosc cauzele scurgerii, dar banuiesc ca teava nu ar fi fost acoperita corect. Responsabilii de la Apa Canal estimeaza ca s-au scurs 100 de tone de apa ceea ce echivaleaza cu consumul anual al unei familii medii din Chisinau.


