Un troleibuz de pe ruta 24 din capitala a fost tinta unui atac armat. Victime nu au fost inregistrate. Cine si de ce a impuscat nu se stie. Politia incearca sa dea de urma agresorului sau agresorilor, pentru ca numarul persoanelor care ar fi fost implicate in incident la fel nu se cunoaste. Politistii declara insa ferm - s-a tras din arma pneumatica.
Incidentul s-a produs in jurul orei 10 pe strada Alecu Russo. Troleibuzul se deplasa de la Ciocana spre sectorul Rascani al capitalei. Totul s-a intamplat atat de repede, incat nici pasagerii si nici soferita nu si-au dat seama ca troleibuzul a fost atacat.
Oamenii legii au constatat ca s-au tras focuri de arma din directia parcului din preajma. Politistii au gasit printre copaci cinci tuburi de la o arma pneumatica.
Un incident parca tras la indigo a avut loc saptamana trecuta in acelasi cartier. Atunci a fost vorba de doua masini de taxi, care la fel au ramas cu geamurile sparte. Pana in prezent, oamenii legii nu au dat de urma misteriosului atacator.


