48 de cazuri de gripa pandemica au fost confirmate astazi, numarul total al bolnavilor ajungand la 113. Totusi, Ministerul Sanatatii sustine ca nu este vorba de o epidemie, ci doar de cazuri sporadice de imbolnaviri. Autoritatile au anuntat ca in urmatoarele zile institutiile medicale si gradinitele vor intra in carantina.


Desi numarul celor infectati a crescut vertiginos in ultimele 24 de ore, viceministrul Sanatatii spune ca deocamdata, nu ne confruntam cu o epidemie.

Printre masurile de prevenire a raspandirii bolii, ministrul Sanatatii a anuntat intrarea in urmatoarele zile a institutiilor medicale si a gradinitelor in carantina. Din cauza ca numarul bolnavilor creste, autoritatile au decis sa fie internate doar persoanele la care s-a confirmat prezenta virusului. Iar cei care au intrat in contact cu bolnavii sa fie ingrijiti la domiciliu. Tot astazi, in cadrul sedintei comisiei antiepidemice, seful Serviciului Vamal a declarat ca vamesii si granicerii nu mai au masti de protectie si manusi.

Vamesii si granicerii asteapta un ajutor din partea USAID, care ar putea ajunge in timp de zece zile. Tot in cadrul sedintei, premierul Vlad Filat a cerut Centrului Anticoruptie sa supravegheze activitatea farmaciilor pentru a nu admite majorarea nemotivata a preturilor la medicamente.