In vacanta, satele Moldovei nu mai rasuna de galagia copiilor ca alta data – o spun cu nostalgie locuitorii mai in varsta. Multe familii sunt plecate peste hotare, asa ca nu prea are cine sa coloreze strazile cu rasete. Elevii care mai sunt isi ocupa timpul cum stiu – unii la pascut vacile, altii la prins soparle sau pe stadion cu mingea.

„Odihna.”

„Jocuri cu prietenii.”

„Libertate.”

Fiecare dintre acesti copii are propria definitie pentru vacanta de primavara, dar si propriile metode de a o petrece.

Pe Radu l-am zarit pe campurile de la Hrusova din Criuleni. Cu doua butelii in brate, pline cu apa de la izvor, voinicul se grabea sa i le duca mamei si surorii mai mari, care pasteau cireada satului. La cei noua ani, Radu stie foarte bine definitia vacantei sale. 

„- Vacanta ce inseamna? - Nu ne ducem la scoala, dar ramanem acasa. - Si lucram acasa? - Da. - Ma duc cu cireada, o ajut pe mama si dau apa la vaca, uneori un mulg.”

Si in vacanta ziua i se incepe la prima ora si se va termina seara dupa 19, cand ultima vaca va ajunge in ocol. Spune ca tot ce-i ofera parintii trebuie meritat, asa ca munceste cot la cot cu ei. Si pentru ca se viseaza pictor, fiecare fir de iarba pe care-l intalneste sub talpa il ia ca sursa de inspiratie pentru viitoarele desene. 

„Sa lucram mai bine. Daca lucram tata cu mama imi cumpara inghetata, tort. - Imi place sa desenez natura, cand suntem cu vacile mai desenez.”

Cateva strazi mai la deal, linistea satului era sparta de un zumzet. Pavel si Andrian se randuiau la taiat iarba.

„M-a rugat sa cosesc iarba la fantana si am vrut sa-mi ajut prietenul.”

„Un pic greu, obosesc mainile. Apes pe buton si lucrezi.”

Iar cand nu sunt la cosit ii gasesti la pescuit, la iazul din sat.

„Plecam la pescuit. - Cand ai fost ultima data? - Ieri cu Adrian, ne-a prins stapanul iazului. Nu am prins, dar cat de cat.”

Terenurile de joaca au prins si ele viata. Pe fete le gaseai la leagan... 

„Am venit in vizita la bunica ca sa ma distrez de Paste. Imi place sa ma joc cu verisorii si sa imi fac noi prieteni.”

...pe baieti, insa, pe toloaca satului, cu mingea la picior. Gandul ii ducea pe marile arene sportive, visandu-se în locul fotbalistilor pe care doar la televizor ii vad.

„Ne jucam cu mingea. - Ai facut ceva vanatai. Una, doua, trei si o julitura? - Asta ieri am facut-o.”

„Mircea, cum e cu pantofii la fotbal? - Imi plac mai tare acestia decat ghetele.”

Altii au schimbat mingea pe soparle, semn ca la tara faci jucarie si dintr-o nuia, daca e cazul.

„- Aceasta e jucarie copilariei voastre? - Asa este. - Coada se rupe? - Nu se rupe...”

„ Pe cine speriati? - Pe fete, le este frica.”

Cei mari, cu regret în glas spun ca radiografia satelor noastre nu arata tocmai bine, iar diagnosticul e aceeasi de ani la rand – lipsa copiilor. Antonia Catanta isi are nepotii peste hotare si-i va vedea abia in vacanta de vara. Isi aminteste, insa, cu nostalgie de vremurile cand era ea copil, iar satul fremata de oameni si veselie.

„In mahalaua noastra nu are la cine veni, majoritatea sunt plecati. Peste drum e numai stapanul, acolo nu e nimeni, acolo sunt plecati… Primavara asteptam sa iesim in vacanta, aici pe strada era lume, acum tineret e putin.”

De luni copiii vor reveni la ore.