Inmatriculati si deja cazati. Vorbim de studentii Academiei Militare "Alexandru cel Bun" din capitala care au fost admisi la studii. Spre deosebire de colegii lor din alte universitati, acestia au si inceput orele. Pentru ei luna august este una de adaptare, timp in care trebuie sa se integreze in regimul de cazarma al academiei.
65 de tineri au fost deja cazati in caminele academiei.
"Ce imi lipseste de acasa? Parintii, prietenii, imi lipseste mancarea mamei cateodata."
Luna august nu este dedicata odihnei, ci tot orelor. In aceasta perioada, studentii se adapteaza regimului riguros specific militarilor.
"Regimul militar il face pe un barbat adevarat. Si un barbat adevarat trebuie sa se tina de cuvantul sau. Daca se tine de cuvantul sau este un barbat adevarat."
Toti cei care au venit aici spera ca anii petrecuti la Academie ii vor face mai siguri pe sine si le vor cali vointa.
"Probabil multi tineri refuza sa faca serviciul militar pentru ca sunt mai slabi de caracter, iar noi acesti barbati adevarati am venit aici pentru a ne apara tara."
La 10 zile de la cazare, tinerii au fost deja instruiti cu elementarele activitati, cum ar fi stranegerea patului si aranjarea uniformei militare.
Mihai Hanganu a absolvit colegiul militar din Suceava si a decis sa -si continue studiile la noi in tara.
Mihai HANGANU, STUDENT "Toata aceasta strictete nu duce decat la ordine."
Alaturi de baieti si 10 fete viseaza la o cariera in uniforma. Natalia Spancenco a reusit sa fie admisa dupa doi ani de incercari.
Natalia SPANCENCO, STUDENTA "Sa ies de pe teritoriu nu mi se permite – Si nu ti se pare asta o tortura cumva? - Nicidecum."
Conditiile sunt aceleasi atat pentru fete, cat si pentru baieti.
"Parul trebuie sa fie prins, machiajul trebuie sa lipseasca, noi suntem deprinse deja."
"Eu sunt din Criuleni si din tot raionul am venit numai eu. Demonstreaza faptul ca baietii nu doresc."
Alegerea tinerilor a fost determinata si de faptul ca la final vor avea un loc de munca asigurat, iar riscuri pentru viata nu sunt de vreme ce militarii moldoveni participa doar la misiuni de pacificare peste hotarele tarii. Cazarea, masa, echipamentul si studiile sunt gratuite.
"Dupa patru ani de studii aici, 5 ani esti contractat si esti asigurat cu o munca decenta."
Initial salariul poate ajunge pana la cinci mii de lei.
Sergiu PLOP, RECTOR ACADEMIA MILITARA "ALEXANDRU CEL BUN" "La finele studiilor, studentii nostri primesc diploma de licenta si gradul militar de locotentent si sunt reptartizati in unitatile militare."
Cel din urma avantaj este varsta de pensionare, 45 de ani. Meseria de militar in armata nu este insa usoara. Ofiterul este 24 de ore din 24 la dispozitia comandantului care il poate chema in orice moment la munca. Militarii pleaca in misiuni la aplicatii si exercitii care il pot tine perioada lungi departe de familie.

