Pe cladirile istorice din oras au inceput sa fie amplasate placute cu denumirea si data cand au fost construite. Deocamdata au fost puse placute doar pe cladirea Primariei si pe biblioteca Bogdan Petriceicu Hasdeu. Autoritatile locale spun ca vor fi marcate doar monumentele de importanta nationala, intrucat cele cu valoare locala abia urmeaza sa fie stabilite.


Astfel de placute urmeaza sa fie instalate in urmatoarele doua saptamani pe inca 24 de cladiri istorice din capitala.

Autoritatile spun ca o parte din monumente vor fi excluse din registrul vechi, intrucat nu mai prezinta valoare istorica.

Proprietarii unor astfel de locuinte nu pot demola sau reconstrui cladirile intrucat ele sunt in registrul monumentelor. De exemplu, pe strada Columna aproape fiecare cladire este considerata monument, desi specialistii spun ca o parte din ele nu mai pot avea acest statut fie din cauza avarierii fie ca au fost incluse in registru din greseala.

Cu sau fara decizia Consiliului Municipal, unele cladiri istorice au ramas monumente doar pe hartie deoarece in realitate nu mai exista.

Unii proprietari de cladiri istorice, care evita sa apara in fata camerei, spun insa ca este posibil, ca pentru o suma de bani, un monument sa fie scos din registru. Oficialii
neaga insa acest lucru.

Evaluarea cladirilor urmeaza sa fie facuta pana in august, cand va fi adoptat un Registru al monumentelor de importanta locala. Examinarea cladirilor va fi efectuata de catre Institutul Chisinau Proiect, desemnat in urma unui tender.

Potrivit datelor oficiale, in municipiul Chisinau exista acum circa 900 de cladiri istorice.