Politistul Ion Perju, acuzat de uciderea lui Valeriu Boboc, afirma ca nu se afla in locul in care protestatarul a murit. Mai mult, Perju spune ca nu el este cel imbracat in treining albastru, care il loveste cu piciorul pe Boboc. Declaratiile au fost facute astazi in judecatoria Buiucani, unde a avut loc sedinta preliminara pe marginea acestui caz. Judecatorul a decis ca Perju va continua sa se afle in arest la domiciliu timp de 90 de zile.


La sedinta de astazi a fost prezent si tatal lui Valeriu Boboc. Apararea politistului Ion Perju, acuzat de uciderea lui Boboc, a prezentat instantei certificate medicale care demonstreaza ca inculpatul este bolnav, la fel ca si sotia acestuia.

Procurorii au cerut ca Ion Perju sa ramana in arest la domiciliu pentru inca 90 de zile, solicitare acceptata de judecator.

Ion Perju, in varsta de 27 de ani, este acuzat ca l-ar fi lovit pe Valeriu Boboc in noaptea de 7 spre 8 aprilie, in timpul interventiei in forta a politiei impotriva protestatarilor din Piata Marii Adunari Nationale. Procurorii presupun ca el este politistul imbracat in trening albastru care se vede ca loveste cu piciorul un tanar aflat la pamant.