Razboiul de pe Nistru a atins varsta majoratului, probabil, cea mai trista aniversare din istoria Moldovei. Violentele au rapit cel putin 386 de vieti omenesti si au facut mii de raniti. La 18 ani dupa razboi, ranile sunt inca adanci, iar conflictul - nesolutionat.
A doua zi din primavara anului 1992. In timp ce la New York, Moldova este primita in ONU, la Dubasari, un grup de cazaci si gardisti ataca postul de politie - ultimul bastion moldovenesc din localitate. In mai putin de o ora, doua mii de paramilitari transnistreni iau cu asalt un numar mult mai mic de politisti, inarmati derizoriu. Primii combatanti au fost schingiuti si chiar ucisi.
Ion Ciocan, pe atunci criminalist, a fost trimis in zona de conflict sa documenteze evnimentele. A surprins imagini de groaza. Violentele s-au raspandit fulgerator in toata zona de demarcare.
Ostilitatile au fost sustinute de armata a 14-a, desi, oficial, se spune ca munitiile din depozitele rusesti ar fi fost furate. In plus, bani rusesti sunt pompati in banci de la Tiraspol, iar livrarea gazului si a energiei este blocata.
Timp de aproape cinci luni, Moldova a fost implicata intr-un razboi vadit inegal. De o parte, mercenari transnistreni bine platiti si aprovizionati cu munitii, iar de cealalta, politisti si voluntari nepregatiti si dezorientati. La 21 iulie 1992, Mircea Snegur si Boris Eltin semneaza acordul de incetare a focului. Pozitiile beligerantilor sunt ocupate de forte de mentinere a pacii rusesti, transnistrene si moldovenesti. Ele raman sa controleze zona de securitate si la 18 ani de la incheierea sangerosului conflict.