Pe judecatori si parlamentari, care beneficiaza de imunitate, este mai greu sa-i tragi la raspundere penala. Este marturisirea facuta de reprezentantii centrului Anticoruptie intr-o discutie neformala avuta astazi cu jurnalistii. Potrivit ofiterilor, din cauza procedurii complexe de ridicare a imunitatii, deputatii, dar si judecatorii scapa basma curata de cele mai dese ori. Centrul nu a oferit un exemplu anume, insa a incercat astfel sa explice de ce pana acum nici un deputat nu a fost tras la raspundere penala.


Potrivit centrului Anticoruptie, procedura de incepere a urmaririi penale in privinta unei persoane cu statut special este destul de lunga. Seful adjunct al DIrectiei Urmarire Penala CCCEC, Bogdan Zumbrean, daca e vorba de Parlament acolo e nevoie de cateva zile pana cand se expediaza cererea in comisie, comisia isi expune raportul in sedintele Parlamentului, dupa care se adopta decizia respectiva. Ofiterul spune ca in acest fel, persoana vizata afla despre suspiciunile in privinta sa si acest lucru reduce considerabil sansele de a acumula probe.

In incercarea de a justifica lipsa dosarelor intentate parlamentarilor, Centrul Anticoruptie nu a oferit totusi nici un exemplu in care deconspirarea intentiilor ofiterilor ar fi zadarnicit tragerea la raspundere penala a functionarilor cu imunitate. Ultimul caz in care un deputat a fost lipsit de imunitate a fost al parlamentarului Vasile Colta, prins in 2005 cu tigari de contrabanda la vama Albita. Legislativul a votat atunci ridicarea imunitatii acestuia, astfel ca dosarul lui Vasile Colta a ajuns in instanta, unde deputatul a fost amendat cu 14 mii de lei.