Judecatorul Ion Busuioc, care a accidentat mortal un barbat la Ratus, raionul Criuleni, va fi cercetat penal. Aceasta decizie a fost luata astazi de Consiliului Superior al Magistraturii, care a mai anuntat ca magistratul va ramane fara imunitate in momentul in care va fi pus sub acuzare.

Consiliul Superior al Magistraturii a luat decizia la solicitarea procurorului general.


Accidentul s-a produs vineri seara, in localitatea Ratus. Victima, in varsta de 69 de ani, isi aducea vaca de la pascut si a fost lovita mortal pe trecerea de pietoni. La volanul masinii se afla judecatorul Ion Busuioc. Acesta spune ca nu isi aminteste ce viteza avea si sustine ca a incercat sa evite impactul, dar nu a reusit.


Potrivit politiei, insa, magistratul avea viteza excesiva. Ion Busuioc este judecatorul care in luna decembrie l-a achitat pe fostul ministru de Interne Gheorghe Papuc, in dosarul 7 aprilie. Tot el este cel care a obligat „Ziarul de Garda" sa achite jumatate de milion de lei pentru ca ar fi defaimat doi procurori.

Daca va fi gasit vinovat, Ion Busuioc risca pana la 7 ani de inchisoare.