Lucrari cu obstacole pe strada Alecu Russo din capitala. Drumarii nu pot largi drumul din cauza panourilor publicitare si a gheretelor. Desi agentii economici au anuntat anterior ca le vor scoate, acum s-au razgandit. De aceea Primaria ameninta ca le va demonta fortat.


Primul obstacol in calea drumarilor este panoul publicitar sub forma de arca. Aceasta constructie metalica ii impiedica sa largeasca strada.


Reparatia strazii Alecu Russo a inceput acum 2 saptamani. Pana la sfarsitul anului, drumul urmeaza sa fie largit cu cate doi metri pe ambele parti. Astfel, vor exista cate trei benzi pe sens. Autoritatile spun ca pana la sfarsitul anului portiunea largita va fi asfaltata. Integral insa strada va fi reparata abia la anul.

Lucrarile vor costa aproape 100 de milioane de lei, fiind cele mai costisitoare de pana acum. Cat despre strada Muncesti, acolo lucrarile se vor termina peste 3 zile. Intre timp, o portiune de drum va fi inchisa pentru circulatie.