Manifestatiile de Ziua Independentei au culminat aseara cu un foc de artificii si cu un recital al formatiei Zdob si Zdub. Desi politia a interzis intrarea in piata cu bauturi alcoolice, unii au incalcat regula. Cu toate acestea, politia spune ca nu a inregistrat incidente, iar fiecare s-a distrat cum a stiut mai bine.
Focul de artificii, lansat imediat dupa aparitia pe scena a premierului Vlad Filat a fost punctul culminant al manifestatiilor de aseara. De la mic la mare, toata lumea era cu ochii spre cer. Oamenii veniti in piata au fost supravegheati de zeci de politisti. Acestia aveau grija ca spectatorii sa nu intre in piata cu bauturi alcoolice sau in stare de ebrietate. Totusi, unii au reusit sa ocoleasca interdictia.
Desi plini de voie buna si dornici de distractie, multi moldoveni nu au uitat sa-i ureze tarii un viitor frumos si… sa aiba cat mai curand un presedinte.
Spectacolul de Ziua Independentei s-a incheiat la miezul noptii. Potrivit politiei, in piata au venit ieri aproape 100 de mii de oameni. Silviu Musuc, seful politiei municpale, a declarat pentru Pr TV ca nu au fost inregistrate incidente.


