Medicii nu pot fi acuzati de neglijenta. Aceasta este concluzia comisiei de ancheta instituite in cazul fetitei din Cahul, care a murit la 11 zile dupa nastere. Potrivit medicilor, micuta a decedat din cauza mai multor afectiuni, care, insa, nu au fost depistate la timp de medici.
Comisia de ancheta a fost instituita la solicitarea Ministerului Sanatatii, iar din ea au facut parte vicepresedintele consiliului raional Cahul, medici de familie si doctori de la spitalul raional, in care a murit fetita.
Astazi au fost prezentate rezultatele, iar verdictul ii absolva pe medici de vina. Bebelusul a murit din cauza unor malformatii la inima, plamani, vasele limfatice, spun doctorii care s-au uitat peste rezultatele autopsiei. In plus, micuta avea pneumonie. Medicii sustin ca aceste afectiuni nu au putut fi depistate la ecograf, in timpul sarcinii.
Medicii au mai precizat ca, anterior, femeia a mai avut o sarcina esuata si ar fi fost prevenita ca ar putea exista probleme dupa nastere. Astazi, parintii bebelusului nu au mai vrut sa faca declaratii pentru presa.
Fetita s-a nascut in decembrie si a murit in ianuarie. Parintii ei, stabiliti in satul Larga Noua, raionul Cahul, au acuzat medicii de la spitalul raional de neglijenta.


