Vom avea o parada europeana de Ziua Independentei. Soldatii Armatei Nationale au invatat sa marsaluiasca altfel decat pana acum, si anume, in stil european, spun ei. De rand cu militarii, in centrul Chisinaului va fi adusa si tehnica de razboi. Aceasta a fost demonstrata astazi premierului, care a venit in vizita la armata.
Militarii spun ca sunt gata de parada pentru Ziua Independentei. Acestia se pregatesc intens de marele eveniment, acordand o mare atentie defilarilor. In ultima luna, militarii au invatat sa defileze ca europenii.
Odata cu pasul de defilare al militarilor, s-a schimbat si repertoriul orchestrei militare, care pana acum interpreta atat piese autohtone cat si piese sovietice.
La parada din 27 august vor participa 65 de unitati de tehnica militara. Masinile blindate vor merge cu o viteza de 25-30 de km pe ora. Acestea se vor deplasa pe strada Stefan Cel Mare, de la Teatrul de Opera pana la magazinul Unic.
Unii ofiteri sunt multumiti de masinile din dotare, in timp ce altii si-ar dori masini mai performante.
Premierul s-a aratat multumit de pregatirele pentru parada, desi a spus ca mai este de muncit la capitolul uniforme si tehnica militara. Desi anterior, in cadrul unei vizite la o unitate militara, premierul a mers pe o masina blindata, de data aceasta Vlad Filat nu a facut nimic iesit din comun.
Premierul s-a declarat multumit de pregatiri si si-a exprimat speranta ca defilarile in Piata Marii Adunari Nationale vor fi un motiv de mandrie. La parada din 27 august vor participa peste o mie de militari.


