Cei care au plecat in Romania sa petreaca sarbatorile au regretat ca n-au gasit nameti si, drept consolare, au invadat magazinele. Totusi, unii ies si pe partii, unde se poate schia datorita tunurilor de zapada artificiala. Astazi rusii, sarbii, ucrainenii si moldovenii care sarbatoresc Nasterea Domnului pe stil vechi, si-au urat "Craciun fericit" in Romania!
De Craciun pe stil vechi, peste 4000 de turisti din Moldova, Rusia si Ucraina, au venit la munte in Romania. Printre ei, i-am intalnit la Brasov pe Tatiana si Vadim, doi tineri recent casatoriti. De cum au ajuns in vacanta, au si iesit la cumparaturi.
Vanzatorii sunt fericiti: in vreme ce in alte zone ale tarii, sezonul de varf a apus, la ei abia incepe. Iar statiunile de pe Valea Prahovei si Poiana Brasov s-au umplut de companii zgomotoase de moldoveni.
Oaspetii au luat pachete de 5 nopti, pentru care au platit in jur de 200 euro. Pretul include si mesele incarcate cu bucate traditionale romanesti. Cat despre cadourile la care viseaza, unele sunt de-a dreptul de lux. Iata ce ar vrea aceasta fetita din Chisinau.
Fratele ei este si el aici, a venit cu iubita.
Si in alte zone din Romania astazi se sarbatoreste Craciunul pe vechi. In Banat, unde traiesc peste 20.000 de sarbi, casele sunt impodobite si cu brazi de Craciun, si cu ieslea ce simbolizeaza nasterea Mantuitorului Iisus.
Iar gospodinele pregatesc cesnita - o placinta cu nuca si stafide, in care se pune si un banut, pentru prosperitate.
Tot in Ajunul Craciunului, sarbii din Banat aprind in curtea bisericilor "badniacul", un foc gigantic, facut din busteni de stejar.


