Moldovenii din Italia vor putea sa trimita bani rudelor de acasa prin intermediul postei. Sistemul de plata a fost introdus pentru prima data in Moldova si va concura cu alte aproape 20 de sisteme de plati bancare existente la noi.
Serviciul de transfer banesc este activ inca de la inceputul lunii, iar astazi a fost lansat oficial. Potrivit Postei Moldovei, comisionul perceput pentru acest serviciu este mai mic decat la sistemele bancare, dar transferul e mai lent.
Enrico NUNZIATA, AMBASADORUL ITALIEI: “Acest privilegiu este o alternativa de a trimite remitente printr-un alt mijloc de transfer banesc.”
Dorin DRAGUTAN, GUVERNATOR BNM: "Circa 80 la suta din remiteri sunt efectuate prin canale neformale, curier, microbuze, prieteni. Lucru acesta este foarte riscanr, uneori chiar scump."
Totodata, Posta Moldovei poarta negocieri pentru extinderea serviciului si in Portugalia si Spania. In 2013, remitentele venite din Italia au fost in suma de aproape 140 de milioane de euro.

