Eveniment deosebit in partea stinga a Nistrului. Un monument cu numele a 64 de eroi cazuti in timpul razboiului de pe Nistru a fost astazi dezvelit in satul Cocieri. Contributii la edificarea monumentului au adus in mare parte familiile raposatilor, veterani si diversi oficiali. La eveniment au fost prezenti combatanti, presedintele tarii si reprezentanti ai Guvernului.

Monumentul eroilor cazuti in lupta, pe platoul de la Cocieri, in anul 1992, a fost dezvelit astazi chiar in miezul zilei. Iar dupa un minut de reculegere a fost aprinsa si flacara vesnica.

La propunerea lui Marian Lupu, primele flori au fost depuse de primul presedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. Apoi au putut depune si actualii demnitari.


Marian Lupu nu a ramas la ceremonia de sfintire a monumentului, luandu-si ramas bun imediat dupa depunerea de flori. Totusi el a tinut sa precizeze ca acest eveniment este important pentru ambele parti ale Nistrului. 


Soborul de preoti venit de la Mitropolia Moldovei a sfintit monumentul si a tinut o slujba de pomenire pentru raposati. Rudele eroilor au multumit tuturor pentru edificarea acestui monument, dar totusi mai au unele doleante.


Dupa finisarea ceremoniei, a fost facuta si o masa de pomenire, la care au fost invitati veteranii de razboi si cei care au fost prezenti la eveniment. De astazi, o flacara vesnica va arde si pe malul sting al Nistrului.