Unul dintre absolventii internatului din Straseni a primit o mosternire neasteptata dupa absolvire. O batrana din satul Recea, Straseni i-a lasat prin testament casa in care a locuit si asta pentru ca impreuna cu fratele sau au avut grija de ea in ultimele luni din viata. Locuinta e, insa, foarte veche, dar baietii au decis sa o repare astfel incat sa devina prima lor casa. Pentru inceput au investit in ea... indemnizatiile de orfani.

Alexandru e cel care la balul de absolvire plangea in hohote, disperat ca e nevoit sa plece din institutia care l-a adapostit atata timp. 

Baiatul a fost adus la internat impreuna cu fratele si cu sora sa, iar asta a fost atat de demult incat el nici nu-si aminteste.

Alexandru CRAVCENCO: “Eu aveam doi ani. Sora avea patru ani, iar fratele sase”

Despre parinti a aflat doar din ce i-au povestit fratii. 

STEFAN, FRATE: “Ei beau foarte mult, sunt alcoolici, i-am gasit in 2012, dar cand i-am vazut ne-am dat seama ca nu avem ce vorbi cu ei"

De aceea scoala-internat i-a fost singura casa, iar profesorii – singurii parinti. In ultimii ani, fratii erau luati in vacanta de o familie din satul Recea. 

 
Iar vara aceasta baietii au ingrijit o vecina batrana care era pe patul de moarte, asa ca femeia le-a lasat casa drept mosternire. 

Pentru inceput, baietii au investit in casa indemnizatiile de orfan, dar si o parte din cei 12 mii de lei pe care Alexandru i-a primit de la primarul capitalei imediat dupa absolvire si dupa campania electorala pentru locale. 

" -aveti mult de investit... - da, dar vom face fata"

Alexandru a cumparat si cateva electrocasnice.

Totusi, primul lucru pe care si l-a adus in prima lor casa a fost panglica de absolvent – era toata averea sa. 

Sorina OBREJA, REPORTER PRO TV: “Si chiar daca peretii ii cad, iar ferestrele sunt stricate. Si chiar daca e veche, batraneasca si la felul cum arata e departe de a fi casa visurilor unui om. Pentru cei trei frati, e singurul loc pe care-l pot numi “acasa”.”

Alexandra, SORA: “Eu vreau sa plec peste hotare, dar oricum aici o sa ma intorc.”

Acum Alexandru invata la o scoala profesionala din Chisinau, urmand sa devina electromontor. 

Acolo, un acoperis de-asupra capului are, intrucat scoala i-a oferit camin gratuit.

Petru GOLOVATENCO, DIRECTOR SCOALA PROFESIONALA NR 9: “Ei au 35 de lei pe zi pentru mancare, 250 de lei lunar pentru igiena, 300 de lei bursa, iar o data pe an, in octombrie primesc 3 mii de lei pentru imbracaminte de iarna.”

Dar Alexandru nu-si prea cumpara haine, economiseste fiecare leu pentru ca vrea sa-si vada implinit visul de a avea o casa normala in care candva sa-si poata creste copiii. Alaturi.