Martisor muzical in transportul public din capitala. De ziua lui Eugen Doga, in mai multe autobuze, troleibuze si microbuze au rasunat piese ale renumitului compozitor. Unii pasageri s-au aratat deranjati de muzica, in timp ce altora le-a placut. Si compozitorul s-a plimbat astazi cu troleibuzul pentru a-si asculta piesele.
Pentru ca zgomotul motoarelor bruia muzica din troleibuz, calatorii au sarit in ajutor.
In autobuze muzica a rasunat mai tare. Unii pasageri s-au aratat deranjati, in timp ce altii au fost incantati sa asculte muzica.
Daca in autobuze si in troleibuze muzica s-a auzit de dimineata, in microbuze aceasta a rasunat mai tarziu. Multi soferi de microbuz nici nu au auzit de initiativa Primariei.
Potrivit Sefului Directiei Transport, administratorii de microbuze au primit CD-urile mai tarziu. Piesele compozitorului vor rasuna in transportul public pana pe data de 9 martie. Primarul Dorin Chirtoaca a dispus ca, incepand cu 1 martie, in zilele de nastere ale personalitatilor marcante sa fie ascultata creatia acestora.


