Este de culoare galbena, costa aproape un milion de lei si s-a stricat inainte ca sa transporte elevi. Vorbim despre un autobuz scolar, nou-nout, care a ajuns la Anenii-Noii. Desi autocarul trebuia sa transporte elevii din satele Larga si Nicolaevca la o alta scoala, masina sta, defecta, intr-un parc de autobuze. Ministerul Educatiei, care a livrat autocarul, da vina pe consiliul raional, pe care il acuza ca nu l-a intretinut cum trebuie.



Dupa inchiderea scolilor din satele Larga si Nicolaevca, elevii invata la gimnaziul din satul vecin Zolotievca, situat la 5 km distanta. Ar fi trebuit sa ajunga acolo cu autobuzul pus la dispozitie de ministerul Educatiei. Acesta, insa, s-a defectat.


 
In timp ce sefii se cearta, soferul se plange ca din autobuz cad piesele.



In lipsa autobuzului, elevii se deplaseaza cu un microbuz UAZ. Pentru ca sunt 42 de copii, iar masina are o capacitate de numai 11 locuri, soferul face pana la opt curse pe zi.


Elevii care sunt transportati cu ultima cursa asteapta masina circa o ora. 


Unii nu mai asteapta microbuzul si pleaca cu bicicleta sau pe jos.



Sefi de directii din diferite raioane s-au plans ca autobuzele scolare s-au defectat, insa deocamdata nu se cunoaste cifra exacta a acestora. Ministerul Educatiei urmeaza sa faca o analiza a situatiei.

In total, guvernul a repartizat 109 autobuze, care au costat peste 95 milioane de lei.