Nastere ca in filme in curtea Centrului Mamei si Copilului din Chisinau. O femeie a nascut in masina, la doar cativa metri de maternitate, dupa ce sotul sau gonise cat putuse ca sa ajunga pe mana doctorilor. Acestia au asistat la nastere abia de la jumatatea procesului. Proaspata mamica este la a opta nastere.
Elena Feodoreanu din satul Parata, raionul Dubasari, afirma ca a solicitat ajutorul medicilor din localitate imediat ce a inteles ca se apropie nasterea. Deoarece li s-a spus ca va mai dura pana cand masina salvarii va ajunge la ei, sotii au decis sa se porneasca cu propria masina la Chisinau.
Dupa o ora de drum, bebelusul nu a mai vrut probabil sa astepte cateva secunde, pana cand parintii sai ar fi ajuns la maternitatea Centrului Mamei si Copilului. Barbatul spune ca a cerut imediat ajutorul doctorilor. Doctorii spun ca acum atat mamica, cat si baietelul nou-nascut se simt bine.
Proaspata mamica are 32 de ani. Ea spune ca nu i-a fost frica, deoarece este la a opta nastere. Anatolie este lemnar si fermier. Cat despre Elena, ea este casnica. Cel mai mare copil al cuplului are 13 ani.


