Trei persoane care fac parte dintr-o grupare criminala au fost retinute de oamenii legii. Acestia sunt banuiti ca ar fi comercializat opium. Suspectii sunt locuitori ai comunei Vatra, municipiul Chisinau. Capul gruparii este o femeie.
Potrivit datelor oferite de politie, pe data de 15 ianuarie oamenii legii au retinut trei persoane care faceau parte dintr-o grupare criminala. La domiciliul acestora politistii au gasit seringi cu substanta lichida de culoare cafenie, mai multe telefoane mobile, vase cu substanta lichida de culoare cafenie asemanatoare cu opium si un obiect artizanal destinat consumului de droguri.
Tinerii cu varste cuprinse intre 20 si 22 de ani faceau parte dintr-o grupare criminala specializata in comercializarea substantelor narcotice. Membrii acestei grupari, 23 de persoane, cu varste cuprinse intre 19 si 60 de ani, au fost anterior cercetati de oamenii legii. Cu toate acestea, cei trei tinei continuau sa vanda narcoticele in proportii deosebit de mari.
Dupa mai multe cercetari politia a aflat ca in fruntea gruparii criminale se afla o femeie de 50 de ani, originara din oraselul Vatra, municipiul Chisinau. S-a mai stabilit ca gruparea a activat mai bine de zece ani.
Membrii gruparii au fos retinuti dupa ce au fost documentati timp de trei luni, iar cativa politisti sub acoperire au efectuat noua achizitii de control a narcoticelor.
In prezent, persoanele implicate in aces caz sunt cercetate penal. In cazul in care vor fi gasiti vinovati, acestia risca ani buni de inchisoare.



