Obuzul care a explodat acum doua zile in satul Scorteni, Telenesti este un proiectil productie ruseasca sau germana din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. Sunt datele preliminare facute publice de procurori.
Pe marginea exploziei, in urma careia un barbat de 33 de ani a murit, procurorii au intentat un dosar penal pentru lipsirea de viata din imprudenta. Victima locuia intr-un sat vecin si era angajat pentru a construi un gard din caramida.
Procurorii nu exclud ca proiectilul a fost adus cu pamantul din afara satului si a fost folosit la nivelarea ograzii. Se presupune ca muncitorul l-a atins din intamplare, iar ca urmare a explodat. Victima a fost sfartecata si a murit pe loc.
Procurorii mai spun ca pentru o concluzie finala a fost numita o expertiza medico-legala si una tehnico-criminalistica.


