Peste o tona de pesti a ajuns astazi in lacul de acumulare de la Dubasari pentru a popula raul Nistru in urmatorii ani. Asta daca puetii vor reusi sa supravietuiasca. Ecologistii vor astfel sa regleze mediul din bazinele acvatice, iar Serviciul piscicol sa populeze apele.


O tona si 200 kg de puieti de peste a ajuns astazi in lacul de acumulare Dubasari. E doar inceputul. Alte 39 de tone vor fi eliberate in urmatoarele saptamani aici, cat si in alte lacuri din tara.

Patricia PODOLEANU, REPORTER PRO TV “Potrivit specialistilor, din toti pestisorii eliberati astazi in lac, ar urma sa supravietuiasca aproximativ 40 de procente dintre ei. Este vorba de patru specii de apa dulce care au o durata de viata de pana la 30 de ani."

Ruslan CHELMENCIUC, INSPECTOR PRINCIPAL, SERVICIUL PISCICOL "O parte se imbolnavesc si mor, alta parte rapitorii, braconierii, pescarii amatori si sportivi.”

Vlad UNGUREAN, DIRECTOR SERVICIUL PISCICOL „Caras, crab, singe si novac. Toata cantitatea a fost luata de la compania care   a castigat licitatia.”

Puietii, crescuti pana acum in conditii artificiale, au fost adusi de la Gura Bacului. 

Valeriu MUNTEANU, MINISTRUL MEDIULUI “Am alocat 3 milioane de lei pt procurarea 39 de t de puiet de peste, ceea ce inseamna multe milioane puieti de peste, pt ca avem intr-un kg aproximativ 100 de puieti de peste."

Actiunea are loc dupa trei ani in care apele au fost lasate in voia naturii. Acum specialistii spera ca vor reusi sa previna inmultirea vegetatiei acvatice si vor combate fenomenul de inflorire a apei din rauri.

Vlad UNGUREAN, DIRECTOR SERVICIUL PISCICOL "Noi ca institutie publica eliberam permise la pescar, de aceea noi suntem obligati ca sa  populam aceste lacuri pt ca pescarii amatori sa poata prinde acest peste.”

Banii pentru pesti au fost alocati din fondul ecologic national, contribuind aici si serviciul piscicol de stat, care se intretine din permisele eliberate pescarilor. In anul 2016 au fost vandute 12 mii de astfel de permise, valoarea unuia fiind de 300 de lei anual.Reporter: Patricia