Ofereau ilegal o sansa la viata si scoteau bani grei din asta. Inspectoratul National de Investigatii a pornit o cauza penala impotriva unei companii straine care recolta celule stem de la nou-nascuti. Potrivit politiei, proaspetele mamici plateau pentru prelevarea si conservarea celulelor. Acestea pot fi utlizate ulterior contra mai multor boli de care poate suferi copilul. Firma, denumirea careia nu-i divulgata de anchetatori, nu avea licenta pentru asa ceva.


Potrivit politiei compania cu capital strain activeaza in tara noastra de mai bine de un an. In tot acest timp agentul economic oferea ilegal servicii de recoltare si conservare a celulelor stem de la nou-nascuti.


Pentru recoltarea celulelor stem, mamele achitau companiei intre 900 si 1400 de euro. Cum procedura era ilegala, politia spune ca in aceasta schema erau implicati medici de la mai multe spitale din capitala. Oamenii legii ar fi gasit un plic cu o remunerare pentru o moasa cand au efectuat perchezitii la aceasta companie.

Dupa recoltare, celulele stem erau transportate in Romania prin posta rapida sau cu transportul de ruta. Politia nu a vrut sa ofere mai multe detalii despre destinatie. 


Potrivit Agentiei de Transplant in tara noastra nicio institutie nu are licenta pentru recoltarea celulelor stem.


Daca agentul economic va fi gasit vinovat, risca o amenda de pana la 120 de mii de lei.