Au fost invitati la receptie, dar cand au ajuns, au fost pusi la treaba. Mai multi oficiali au primit aseara manusi speciale cu care au strans gunoiul plasat intentionat intr-o sala de hotel. Acolo s-a lansat proiectul Hai Moldova, care indeamna toata populatia sa faca o curatenie generala in tara.


Ministrul Apararii spune ca pe 16 aprilie, cand va fi ziua generala a curateniei, va scoate nu doar unul, ci mii de oameni la strans gunoi.

Toti cei care au fost prezenti la lansarea proiectului Hai Moldova au promis ca vor incerca sa convinga cat mai multi oameni sa participe la marea salubrizare.

„ Hai, Moldova” isi doreste sa fie o replica a proiectului mondial „Let’s do it”, care s-a bucurat de succes in mai multe state, inclusiv Estonia, Slovenia si Romania. Initiatorii proiectului isi propun ca intr-o singura zi sa mobilizeze oamenii ca sa stranga peste 10 mii de tone de gunoi. Toti cei care vor sa-i anunte pe organizatori despre locurile care trebuie curatite pot marca zonele pe asa numita harta a deseurilor, plasata pe site-ul hai.md.