ONG-urile contraataca. Sase organizatii obstesti saluta aprobarea proiectului legii nondiscriminare si cer Parlamentului sa-l adopte.


Intr-un comunicat semnat de liderii asociatiilor, intre care Promo lex si Amnesty International, se spune ca legea va proteja drepturile persoanelor din diferite grupuri sociale, care se confrunta cu fenomenul discriminarii. Impotriva proiectului s-au pronuntat pana acum alte cateva asociatii obstesti, Partidul Popular Crestin Democrat, dar si cele doua mitropolii ortodoxe, care spun ca documentul promoveaza agresiv homosexualismul. Ministrul Justitiei a negat insa acuzatiile mentionand ca proiectul corespunde normelor nationale si internationale referitoare la drepturile omului.


Vedeti mai jos declaratia semnata de cele 6 ONG-uri:

Legea privind Prevenirea si Combaterea Discriminarii este o necesitate pentru Republica Moldova
 
Organizatiile pentru drepturile omului din Republica Moldova saluta aprobarea proiectului de Lege privind Prevenirea si Combaterea Discriminarii de catre Guvern si îndeamna Parlamentul RM sa-l adopte în urma consultarilor cu societatea civila. ONG-urile considera ca sunt câteva prevederi ale legii care urmeaza a fi îmbunatatite, iar omisiunile rectificate. Totodata ei îsi exprima îngrijorarea fata de cererile din partea anumitor grupuri ca Legea nediscriminare sa fie retrasa de la vot. 
 
Mult asteptata Lege privind prevenirea si combaterea discriminarii este menita sa protejeze drepturile persoanelor care fac parte din diferite grupuri sociale si care frecvent se confrunta cu fenomenul discriminarii. Desi Constitutia Republicii Moldova garanteaza egalitatea persoanelor, pâna la moment acesti oameni nu sunt asigurati cu mecanisme de aparare reale si eficiente în cazuri când ei se ciocnesc cu tratamentul inegal în mai multe sfere ale vietii. Legea nediscriminare trebuie sa fie adoptata pentru a înlatura aceasta lacuna.
 
Principiul nediscriminarii sta la baza legislatiei internationale privind drepturile omului. În mai multe tari prejudecatile privind anumite grupuri de persoane existente în societate au obligat guvernele sa adopte legi specifice pentru apararea eficienta a drepturilor tuturor. În caz contrar atitudini negative din partea societatii si discriminarea consecutiva au putut sa rezulte în „dezumanizarea” profunda a persoanelor care trebuie sa se bucure de drepturi egale cu ceilalti.
 
Un studiu sociologic, efectuat în Moldova recent, arata perceptiile oamenilor de rând despre fenomenul discriminarii. S-a evidentiat ca deseori sunt supusi discriminarii oameni cu dizabilitati fizice si mentale, minoritati etnice si sexuale, persoanele în vârsta si femei. Este clar ca legislatia existenta nu este suficienta pentru combaterea discriminarii. Astfel, Legea privind Prevenirea si Combaterea Discriminarii este o necesitate pentru Moldova.
 
Aparatorii drepturilor omului reitereaza ca obligatia principala a statului este protejarea drepturilor tuturor persoanelor care se afla pe teritoriul sau. Adoptarea Legii în cauza trebuie sa fie unul dintre pasii care dovedesc ca în Moldova drepturile omului exista pentru toti.
 
 
Amnesty International Moldova
Asociatia Promo-LEX
Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului [CIDO]
Centrul de Resurse Juridice
Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului [CReDO]
Coalitia Nediscriminare